Cine plătește pentru un pipi? Absurdul unei directive europene care pare să taxeze fiziologia medicamentului

Într-o perioadă în care Europa vorbește despre sustenabilitate, competitivitate și relocarea producției farmaceutice, o nouă directivă europeană riscă să penalizeze exact industriile care susțin sănătatea publică. Este vorba despre Directiva (UE) 2024/3019 privind epurarea apelor urbane. Scopul declarat: combaterea micropoluării, în special prin tehnologii de epurare avansată. Nimic de obiectat aici.

Dar problema apare când privim mai atent cine plătește pentru aceste noi standarde: industria farmaceutică și cea de îngrijire personală (cosmetice) vor fi obligate să suporte cel puțin 80% din costurile asociate acestui nou sistem de epurare – procent confirmat de Consiliul UE.

Este esențial de spus că producătorii de medicamente operează, în general, cu procese tehnologice relativ puțin poluante. Față de alte industrii (alimentară, IT, chimică), au ambalaje compacte, volume logistice reduse și o amprentă ecologică modestă la nivelul fabricii. Poluarea invocată de directivă nu provine din producție, ci tocmai din efectul final al medicamentului – utilizarea sa fiziologică.

Un principiu nobil, aplicat greșit

În teorie, principiul „poluatorul plătește” este corect. În practică, însă, aplicarea lui în această formă ridică semne serioase de întrebare. Nu există dovezi științifice convingătoare că majoritatea poluării cu micropoluanți provine din medicamente/cosmetice. Dimpotrivă, evaluările Comisiei arată că alte sectoare contribuie semnificativ (agricultură, alimentară, chimică, textilă). Cu toate acestea, doar două industrii sunt vizate financiar.

Și mai problematic este faptul că se impută producătorului un fenomen... fiziologic. Pacientul consumă medicamentul, îl metabolizează, iar reziduurile sunt excretate. Financial Times notează explicit că directiva vizează apele contaminate de medicamente „excretate prin urină” – un proces natural, inevitabil, care ține de funcționarea normală a unui tratament.

„Poluatorul plătește”... sau „Statul se taxează singur”?

Chiar și acceptând logica responsabilității extinse a producătorului (EPR), trebuie spus că, în cazul medicamentelor, realitatea economică este diferită. Spre deosebire de alte produse:

1. Prețul medicamentelor este, în bună parte, acoperit de stat, prin sistemele publice de sănătate.

2. Prețul este plafonat și reglementat administrativ, deci flexibilitatea de a încorpora costuri suplimentare este redusă sau inexistentă.

Această taxă devine, în fapt, un cost indirect pentru bugetul public, nu o penalizare a „poluatorului”.

O amenințare directă pentru industria de medicamente, dar mai ales cele generice

Industria medicamentelor generice – care acoperă majoritatea tratamentelor uzuale – ar putea fi afectată în mod disproporționat. Aceste produse au prețuri mici și marje reduse, iar orice cost suplimentar le poate face neviabile.

European Pharmaceutical Review avertizează că aceste costuri suplimentare pot afecta disponibilitatea medicamentelor esențiale. Dacă sistemul de taxare se bazează pe volum (nu valoare), impactul asupra genericului va fi devastator: ele reprezintă ~80% din volum, dar doar ~20–25% din valoarea pieței

Bird & Bird notează că nu există un mecanism clar de calcul: pe volum? pe valoare? pe greutate? Această incertitudine pune presiune suplimentară pe firmele europene și avantajează, indirect, competitorii din afara UE.

Oportunitate ratată pentru Europa?

Este poate cel mai important aspect. În ultima perioadă, în perioada administrației Trump, SUA au anunțat și adoptat o serie de politici ostile față de partenerii europeni: bariere comerciale, izolaționism economic, descurajarea colaborărilor internaționale. Paradoxal, această atitudine a deschis o fereastră de oportunitate pentru Europa de a deveni mai atractivă pentru cercetare, producție și inovare în domeniul farmaceutic.

Într-un astfel de context, logic ar fi fost să stimulăm revenirea investițiilor, să creăm predictibilitate, să reducem barierele inutile și să încurajăm inovarea. În schimb, această directivă adaugă o povară suplimentară exact acolo unde Europa trebuie să recupereze.

EFPIA avertizează că această măsură merge chiar împotriva eforturilor UE de a stimula competitivitatea și reziliența în domeniul sănătății. Iar statisticile arată clar arată clar: Europa a pierdut teren constant în fața SUA și Asiei în ceea ce privește cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare și erau firave semne de revenire după 2019. Această directivă nu ajută – dimpotrivă.

Concluzie

Directiva privind epurarea apelor urbane urmărește un obiectiv legitim. Dar mijloacele alese sunt disproporționate, inechitabile și pot produce efecte contrare celor dorite: pierderi de competitivitate, reducerea accesului la tratamente și descurajarea inovației.

O politică de mediu coerentă trebuie să fie și sustenabilă economic. În caz contrar, riscăm să ne penalizăm tocmai în acele sectoare care aduc cel mai mare beneficiu public.